Kerber și-a păstrat titlul la Stuttgart după un final irezistibil. Simona Halep va fi pe locul 7 WTA începând de luni

Redactor:
Marius Hutu
Kerber și-a păstrat titlul la Stuttgart după un final irezistibil. Simona Halep va fi pe locul 7 WTA începând de luni
  • Publicat:
  • Actualizat:

Angelique Kerber (Germania) a câștigat turneul WTA de la Stuttgart, după ce s-a impus cu 6-4, 6-0 în finala cu Laura Siegemund (Germania). În urma acestui succes, învingătoarea și-a consolidat locul 3 în ierarhia mondială.

Kerber a avut o săptămână aproape perfectă la Stuttgart, la sfârșitul căreia a reușit să-și păstreze titlul cucerit anul trecut. În drumul spre finală, germanca a învins două jucătoare cu greutate din circuit, Carla Suarez Navarro și Petra Kvitova. Finala cu Laura Siegemund, surpriza turneului, a fost socotită la început ceva mai lejeră.

Debutul pentru Kerber nu a fost însă deloc ușor. Laura Siegemund, jucătoare care a venit din calificări și a eliminat-o apoi pe Simona Halep, a condus cu 3-0 și 4-2 în primul set. Kerber și-a reglat ritmul la timp și a câștigat apoi toate game-urile până la sfârșitul jocului. Finala s-a „rupt” practic în momentul în care numărul 3 mondial a făcut break la 2-0 în setul secund.

În urma acestui rezultat, Kerber și-a consolidat locul 3 în WTA. Singura modificare în Top 10 după turneul de la Stuttgart o are în prim-plan pe Simona Halep. Românca va pierde un loc în noul clasament, care va fi actualizat luni, urmând să ocupe locul 7. Simona va fi depășită de Petra Kvitova.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Ungaria a pus ochii pe Ținutul Secuiesc. Viktor Orban a pornit asaltul

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×